O noua editie a “Reperelor practice in stimularea creativitatii”

Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș” din Beiuș, Agenția de Management al Destinației Bihor și Consiliul Județean Bihor sunt parteneri în cadrul unei noi ediții a evenimentului „Repere practice în stimularea creativităţii”.

Elevii vor participa la activităţi menite să le stimuleze creativitatea în domenii dintre cele mai diverse: muzică, grafică şi sculptură, confecţionarea de ornamente şi obiecte de decor, scriere creativă, matematică, limbă și comunicare, geografie și chimie, artă teatrală și fotografie.
Profesorii prezenţi vor putea descoperi noi metode prin care pot dezvolta abilităţile de cooperare, creative, socio-emoţionale și de viață ale tinerilor.

Potrivit organizatorilor, la evenimentul care se desfasoara intre 31 mai si 2 iunie, la Beius si Rosia, pot participa ca vizitatori, turiștii și localnicii pasionați și interesați de dezvoltarea creativității.

In cadrul manifestarii miercuri, se va lansa volumul 2 al seriei de autor “Ducele de Castle. Tratatul de pace”, un roman al autoarei Alina Cosma, medic pediatru la Spitalul Orășenesc Ștei. Z
Ziua de joi, 1 iunie, este dedicată exclusiv atelierelor de creație, iar vineri, 2 iunie, va avea loc vernisajul expoziției Artă și natură, și masa rotundă a membrilor comitetului științific și ai comitetului de organizare.

Distribuie informația
Alte știri