Pace între cojocul de Bihor și vesta de Dior!

Săptămâna aceasta s-a deschis Art Safari 2018, unul dintre cele mai importante evenimente din România dedicat artei şi culturii. În cadrul acestui muzeu temporar, iubitorii de artă vor putea admira, în premieră naţională, o lucrare semnată de Mircea Cantor, realizată special pentru Art Safari Bucureşti., relateaza libertatea.ro.

“Anthroposynaptic Dior/Bihor” este o lucrare în oglindă, unde moda se împleteşte cu arta. Mai exact, o vestă Dior colecţia toamnă-iarnă 2017, primită cadou de Mircea Cantor din partea Christian Dior, a fost “înfrăţită” cu un cojoc autentic binşenesc, din Bihor.

“Ideea a fost de unire a acestor două cojoace, care au făcut atâta vâlvă în mass-media românească. Da, Dior a copiat acest cojoc tradiţional. Însă, ce mă interesează pe mine, ca artist, a fost forţa acestui cojoc, forţa care a străbătut atâtea generaţii de artizani din zona Bihorului, ca să ajungă să fie preluat de o casă de modă 1 la 1, fără nicio interpretare, fără nicio adăugire. Inclusiv, dacă sunteţi atenţi la detalii, veţi vedea chiar tricolorul românesc, care a fost inclus în design. Singurul contrast, sau singura diferenţă este că cel românesc e un cojoc pentru bărbaţi, iar Dior l-a făcut pentru femei”, a explicat Mircea Cantor, înaintea deschiderii expoziţiei Art Safari. Citeste mai departe

Distribuie informația
Alte știri