Politistii i-au prins pe cei care au inselat 20 de bihoreni prin metoda „Accidentul”

 Marți, 5 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale și cu cei ai Poliției Municipiului Oradea din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, de la Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov, Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița, Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, cu suportul Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Oradea au efectuat nouă percheziții domiciliare pe raza județelor Ilfov, Botoșani, Ialomița și în municipiul București pentru a documenta și proba activitatea infracțională a 11 persoane, bănuite de comiterea infracțiunilor de înșelăciune și complicitate la înșelăciune.

În urma cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor le bănuiesc pe cele 11 persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 75 de ani, că, în perioada 2016 – 2017, ar fi săvârșit 20 de infracțiuni de înșelăciune și complicitate la înșelăciune, toate comise prin metoda „Accidentul”.

Una dintre persoanele cercetate în cauză, un bărbat de 36 de ani, din municipiul București, este bănuită că ar fi apelat telefonic, la întâmplare, 20 de persoane din județul Bihor și, sub pretextul că rude apropiate acestora ar fi suferit accidente rutiere, ar fi solicitat diverse sume de bani, pentru diverse intervenţii medicale urgente, onorarii pentru avocaţilor ori pentru acoperirea pagubelor produse în urma accidentelor rutiere, toate motivele invocate fiind fictive.

Două dintre persoanele cercetate de polițiștii bihoreni în aceeași cauză sunt bănuite că ar fi găsit intermediari dispuși să ridice banii obținuți prin infracțiunile de înșelăciune, iar alte opt persoane sunt bănuite că ar fi ridicat efectiv banii astfel obținuți.

Prejudiciul total cauzat astfel este de 68.000 lei și 23.000 euro, recuperat parțial de polițiștii bihoreni.

În urma perchezițiilor domiciliare, polițiștii de investigații criminale bihoreni au descoperit și ridicat în vederea cercetărilor telefoane mobile, cartele telefonice, diverse agende și înscrisuri.

La finalizarea perchezițiilor, șase persoane din județul Ilfov și din municipiul București au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor pentru audieri, iar polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a doi bărbați de 36 și 40 ani, din municipiul București și din Voluntari, Județul Ilfov, bănuiți de comiterea infracțiunilor de înșelăciune și complicitate la înșelăciune.

Miercuri, 6 decembrie a.c., cei în cauză vor fi prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea și la Judecătoria Oradea, cu propunere de arestare preventivă.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările în cauză sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză și în vederea recuperării integrale a prejudiciului cauzat.

În urma cercetărilor efectuate inițial în același dosar de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, s-a dispus trimiterea în judecată a altor două persoane, de 25 și 32 de ani, din municipiul București și din Volutari, județul Ilfov, bănuite de comiterea a cinci infracțiuni de complicitate la înșelăciune.