Precizări legate de contestarea deciziilor de pensii. Comunicat CJP Bihor

Urmare publicării în Monitorul Oficial nr. 563/09.07.2019 a Legii nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, vă comunicăm următoarele:
Începând cu data de 12.07.2019, intră în vigoare prevederile articolului 139 din Legea 127/2019 care prevede că deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii pot fi contestate în termen de 45 zile de la comunicare la instanța judecătorească competentă. Deciziile necontestate în termenul menționat mai sus rămân definitive.

În ceea ce privește deciziile emise până la data de 11.07.2019 inclusiv, vor fi contestate conform art. 149 din Legea nr. 263/2010, adică de către Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, hotărârile emise urmând a fi atacate în instanță.

Deciziile emise începând cu data de azi, 12.07.2019, vor fi contestate conform dispozițiilor art. 139 din Legea 127/2019. Totodată menționăm că modificarea menționată mai sus nu vizează deciziile de debit și deciziile emise în baza Legii 49/1991, cu modificările și completările ulterioare, coroborată cu Legea 44/1994 republicată, Decretul Lege nr 118/1990 republicat, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanța Guvernului nr 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, Legea 309/2002 cu modificările și completările ulterioare, Legea nr 109/2005 republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legea 8/2006, republicată.

Modalitatea de contestare a deciziilor asupra capacității de muncă nu suferă nicio modificare, acestea soluționându-se de către comisiile medicale regionale de contestații.