Serviciul de telemedicină de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea e funcțional

Medicii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea se pot consulta, în timp real, cu colegii de la Spitalul Universitar „Kenézy Gyula” din Debrețin printr-un serviciu de telemedicină. Acesta e deja funcțional. Si asta grație unui proiect transfrontalier BIHARMED coordonat de Consiliul Județean Bihor.

Cu banii primiți Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea a mai achiziționat un computer tomograf performant, un aparat DEXA pentru stabilirea densităţii osoase, un aparat roentgen cu braţ C, o masă chirurgicală ortopedică, stații de stocare a datelor.

De asemenea, Spitalului de Recuperare din Băile Felix i-a revenit aparatul LOKOMAT, pentru recuperarea pacienţilor cu afecţiuni locomotorii severe, iar Spitalul Universitar „Kenézy Gyula” din Debrețin a construit o clădire dedicată și a achiziționat aparatura performantă necesară pentru a realiza investigațiile cu rezonanță magnetică (RMN).

Valoarea totală a proiectului în care Consiliul Județean Bihor este lider, este de 2,1 milioane de euro, din care peste 700 de mii euro au revenit Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea.

Distribuie informația
Alte știri