Un bihorean, violator in serie, scapa de o buna parte din pedeapsa

<a href="https://pixabay.com/users/Pavlofox/">Pavlofox</a> / Pixabay

Un condamnat la închisoare pentru viol și tentativă de viol a beneficiat de reducerea pedepsei cu 180 de zile cu titlul de măsură compensatorie, din cauza condițiilor ”necorespunzătoare” din penitenciar, relateaza hotnews.ro

Decizia definitivă aparține Curții de Apel Oradea. Potrivit  sentintei emisă la sfârșitul lunii decembrie 2018, inculpatul Petru Cristea Hera a primit și despăgubiri în valoare de 3.000 euro de la Statul Român în urma sesizării Curţii Europene a Drepturilor Omului .

Curtea de Apel Oradea constată că inculpatul Hera Cristea Petru a primit despăgubiri în valoare de 3.000 euro de la Statul Român pentru perioada de privare de libertate cuprinsă între 20.04.2014 – 23.01.2015, în urma sesizării Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO).”, se arată în documentul citat.

Petru Cristea Hera, în vârstă de 47 de ani, a fost condamnat de mai multe ori la închisoare pentru săvârşirea a trei violuri şi a trei tentative de viol, fiind eliberat condiţionat în 21 septembrie 2017 după executarea a două treimi dintr-o pedeapsă . La o lună după eliberarea condiționată, Petru Cristea Hera a încercat să îşi violeze mama. Citeste stirea pe hotnews.ro

Distribuie informația
Alte știri