Un membru important al Clubului Fotografic ”Nufărul” a parasit scena vietii. Ramas bun!

“Cu deosebită durere în suflet am aflat, luni 15 mai, în jurul orei 15:00 cu ocazia instalării expoziției înternaționale ”Euro Foto Art Partners” în Casino din Cluj, trecerea în neființă a colegului și prietenului nostru Dancoglu Constantin EFIAPb. Coincidență sau nu dar vestea am primit ca un trăznet, chiar după instarea pe simeze a fotografiei realizată de regretatul artist fotograf, intitulat ”Fata cu pălărie roșie”, de care era foarte mândru și la care ținea foarte mult.

Vineri, 12 mai, am fost sunat la telefon de prietenii noștri din Chișinău, care s-au interesat de starea lui de sănătate. L-am sunat imediat după această convorbire și l-am informat pe ”Costi” (cum eram noi obișnuiți să-i zicem) că și prietenii din Chișinău se interesează de el. Îmi povestea că în ziua respectivă a ieșit din Spital… Pe vocea lui se simțea îngândurarea și o oarecare tristețe… Am încercat să-l încurajezi și să-i arăt cât de importat e ca în asemenea situații să ai o ambiție deosebită… Am rămas înțeleși că-l voi suna în această săptămână…”, a scris pe pagina sa de socializare, Stefan Toth, presedintele Asociației Internaționale ,,Euro Foto Art”.

Distribuie informația
Alte știri