1.000 de pagini dedicate Unirii, la Beiuş

Un proiect editorial ambiţios, impresionant prin dimensiune şi substanţă, iniţiat de bancherul Ioan Degău, şi-a încheiat duminică cel de-al cincilea capitol, odată cu lansarea cărţii „Beiuşul şi lumea lui. Lupta pentru unire”. Alături de contribuţia substanţială a lui Ioan Degău, impresionantul volum de o mie de pagini a fost cofinanţat şi de Asociaţia Pro Polis, cu ajutorul Consiliului Judeţean Bihor.

Aproape 300 de persoane au participat duminică la lansarea acestui volum, la Beiuş, oraşul ce se dovedeşte a fi ancora sufletului lui Ioan Degău, cel care şi-a asumat în ultimii ani dificila misiune de mecena al culturii tradiţionale. Nu mai puţin de 38 de autori au lucrat la această carte, printre care Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, Ioan Bolovan, prorectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, academicienii Mircea Malița şi Vidu Bidilean, precum şi o serie de nume sonore în învăţământul universitar şi preuniversitar. Volumul este dedicat integral Centenarului.

„Sunt mulţumit că am reuşit să ducem la bun sfârşit acest proiect, eu şi echipa care a lucrat neobosit, şi trebuie să mulţumesc în primul rând familiei mele, care mi-a dat timpul, credinţa şi forţa necesare acestei lucrări. Îmi doresc ca Beiuşul meu, Beiuşul nostru, să fie capabil să dea ţării aceleaşi minţi luminate pe care le-a dăruit şi până acum societăţii”, spune Ioan Degău.

Odată cu „…Lupta pentru unire” a mai fost lansat şi volumul XI din „Crișana tradițională. Pagini de istorie, etnografie și folclor”, scris de Ioan Degău.

Distribuie informația
Alte știri