1 aprilie celebrează Ziua Internaţională a Păsărilor

Foto: Maria Ursente

Cu zborul, cântecul şi frumuseţea lor ne încântă şi inspiră. Sunt sanitari ai pădurilor, împrăştie seminţe, fertilizează solul, oxigenează aerul şi contribuie la stabilizarea climei, iar ca atracţii turistice sprijină economia. În plus, ne dau şi nenumărate lecţii de viaţă.

Cea mai veche sărbătoare din calendarul mediului este Ziua Internaţională a Păsărilor, sărbătorită în 1 aprile încă din anul 1906, şi are la baza Convenţia pentru apărarea păsărilor care promoveză principii legate de importanţa lor în ecosistemul planetei.

În lume trăiesc peste 10.000 de specii de păsări şi 12% dintre ele sunt în pericol să dispară în următorul secol, iar supravieţuirea lor depinde de sprijinul pe care toţi oamenii planetei trebuie să-l acorde măsurilor de conservare şi protejare a acestora.

Distribuie informația
Alte știri