Ziua Naţională Salvamont România. Dacă întâlniți un salvator montan, nu ezitați să îi urați: „La mulți ani!”

1 August este Ziua Naţională a Salvatorului Montan. În acest an se împlinesc 53 de ani de activitate sub denumirea Salvamont. Data de 1 august a fost aleasă pentru că este ziua cu care începe cea mai grea lună din an pentru salvamontişti, o lună caracterizată prin foarte multe accidente pe munte și cu cel mai ridicat grad de dificultate.

„Astăzi este ziua în care ne dorim să fiți cu gândul alături de noi și să conștientizăm împreună că prevenirea accidentelor montane trebuie să fie prioritatea noastră, deopotrivă turiști și salvamontiști.

Ca întotdeauna, și astăzi vom fi alături de dumneavoastră, cu echipaje operative de intervenție, pe cărările munților și în bazele și posturile Salvamont, dar și cu o multitudine de activități educative și de prezentare a bazelor Salvamont și a tehnicii de intervenție.

Facem eforturi deosebite, ne pregătim permanent, reușim dotări de excepție cu echipament performant de salvare, prim ajutor și intervenție, refacem marcaje și trasee turistice, refacem sau construim refugii de salvare, baze, posturi și cabinete medicale Salvamont, facem acțiuni educative, asigurăm asistența de specialitate, facem patrulări preventive, dar avem nevoie și de sprijinul dumneavoastră pentru a avea un munte mai sigur și cât mai puține evenimente…

Pe durata lunii August Salvamont Romania lansează proiectul ”-1” prin care ne propunem ca, împreună cu dumneavoastră, să facem un pas mic, poate cel mai mic posibil, și să reducem numărul de accidente pe munte, de persoane accidentate grav care au necesitat transport cu ambulanțele SAJ , SMURD sau cu elicopterele SMURD-IGAV și de persoane decedate pe munte măcar cu o singură persoană, întrucât, de peste 25 de ani, de la an la an numărul de accidente crește constant și îngrijorător și acest fapt trebuie sa fie un mare semnal de alarmă pentru noi toți.

Fiți alături de Salvamont România în proiectul ”-1” și haideți să câștigăm împreună măcar un zâmbet pe fața unui turist, a familiei și prietenilor lui”, a transmis președintele Salvamont România, Sabin Cornoiu.

Distribuie informația
Alte știri