1 Iunie va fi zi libera abia de anul viitor. Biro Rozalia : „Cred că 1 iunie 2017 va fi prima zi liberă pentru ca românii să petreacă timpul cu copiii lor”

Senatorul UDMR Bihor Rozalia Biro a declarat, miercuri, că initiativa pe care a avut-o impreuna cu Claudia Boghicevici (PNL) pentru ca ziua de 1 Iunie,sa devina nelucratoare are șanse mari să devină lege.

Proiectul a  primit peste 100 de semnături de susținere de la parlamentari din toate partidele, are sprijinul Guvernului, cât și avizul Consiliului Legislativ. De luna viitoare, documentul  va intra în dezbaterea Senatului și apoi, cel mai probabil în următoarea sesiune a Parlamentului, va ajunge și pe ordinea de zi a Camerei Deputaților.

„Inițiativa este bazată pe mai multe studii, care arată că 43% dintre părinții din România spun că le este mai ușor să organizeze o întâlnire profesională decât un program cu propriii copii, iar 23% din ei că mai mult comunică, zilnic, prin telefon cu copiii decât direct”, a afirmat senatorul Rozalia Biro miercuri, într-o conferință de presă.

 

 

Distribuie informația
Alte știri