Ziua internaţională a muncii, cunoscută şi sub denumirile de Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, este sărbătorită, anual, la data de 1 mai.
Ziua muncii îşi are originea în Statele Unite. În 1884, în cadrul Convenţiei naţionale de la Chicago, Federaţia Organizaţiilor Meşteşugăreşti şi a Uniunilor Sindicale (care a devenit mai târziu Federaţia Americană a Muncii) a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca durata unei zile legale de muncă să aibă opt ore sau săptămâna de lucru să aibă 48 de ore. Muncitorii aveau dreptul doar la o singură zi de odihnă pe săptămână, arată https://www.calagenda.fr/. În anul următor, Federaţia şi-a reiterat proclamaţia declarând că aceasta va fi susţinută de greve şi demonstraţii.
Cu o tradiţie de mai bine de un secol şi cu origini americane, greva muncitorilor din Chicago, Sărbătoarea de 1 mai a fost adusă în România de regele Carol în 1890, atunci când a fost și serbată pentru prima dată.
Era comunistă a exploatat propagandistic această zi. Partidul Comunist Român organiza evenimente care proslăveau regimul și alimentau cultul personalității dictatorului Nicolae Ceaușescu, prezent la evenimente pe care azi le mai întâlnim în Coreea de Nord, pe stadioane arhipline. Aveau loc manifestări de amploare – mitinguri, defilări, se purtau pancarte, se strigau lozinci, iar prezenţa „oamenilor muncii” era obligatorie.
Prin Oradea defilau şoimii, pionierii, salariaţii de la Infrătirea, Solidaritatea, Mecanica, Crişul, UAMT, Arta, Mioriţa, Alumina, Sinteza şi multe alte fabrici şi evident armata. Nici cadrele medicale şi nici dascălii nu erau scutiţi. Cu toţii strigau lozinci de preamărire a conducătorului iubit. Dincolo de latura oficială şi propagandistică a zilei de 1 mai, exista şi o sărbătorire paralelă, underground, a tinerilor şi artiştilor care mergeau la mare de 1 mai – în special la Costineşti, 2 Mai şi Vama Veche. Distracţia continua pe 2 mai, când, lucru mai puţin ştiut, era o altă sărbătoare oficială – Ziua Tineretului.
Teoretic Ziua Internaţională a Muncii şi sărbătoarea celor ce muncesc, în realitate, 1 mai e ziua în care… se stă. La noi şi la alţii, de 1 mai nu se munceşte – este sărbătoare oficială, declarată zi liberă.
După ‘89, pentru români a devenit o tradiţie ca de 1 mai să aibă parte de o minivacanţă pe care şi-o petrec la mare, la munte, sau cel puţin în parcuri şi la picnic.
1 Mai eclipsează o altă sărbătoare – 2 mai – despre care puțini tineri știu că le este dedicată. Doar autoritățile par să-și amintească uneori de semnificația acestei zile și folosesc ocazia pentru a organiza diverse distracții destinate tinerilor – concerte, concursuri, festivaluri, expoziții, tombole.
Ziua de 1 Mai era cunoscută, pe vremuri, şi ca Ziua Pelinului sau Pomul lui Mai. Era sărbătoarea de Armindeni. Tradiţia spune că acum se pun ramuri verzi la porţi, pentru noroc şi belşug. De asemenea, pelinul se pune pe masă, alături de tacâm şi între aşternut şi haine pentru a îndepărta spiritele rele.
