11 aprilie: Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson

La 11 aprilie este marcată, anual, Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson (World Parkinson’s Day), cu scopul de a creşte gradul de informare cu privire la această boală şi a evidenţia impactul pe care îl are asupra celui suferind, dar şi asupra familiei şi societăţii.

Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson a fost stabilită la această dată pentru a marca ziua de naştere a medicului englez James Parkinson (1755-1824), cel care a descris pentru prima dată această boală în lucrarea sa „Eseu despre paralizia tremurătoare” („An Essay on the Shaking Palsy”, 1817). Simbolul zilei este o lalea roşie şi a fost lansat la 11 aprilie 2005, în cadrul Conferinţei de la Luxemburg dedicată acestei boli.

Boala Parkinson este o boală degenerativă, care se pare că este derivată dintr-o combinaţie de factori genetici şi de mediu ce duc la moartea celulelor nervoase care produc dopamina, neurotransmiţător cu rol fundamental în creier pentru controlul motricităţii. Întrucât zona afectată joacă un rol important în controlul mişcărilor, pacienţii prezintă gesturi rigide, sacadate şi incontrolabile, tremor şi instabilitate posturală. Principalele semne ale bolii Parkinson sunt: tremorul de repaus, rigiditatea şi bradichinezia, adică încetinirea generală a ritmului activităţii motrice. Simptomele sunt imprevizibile şi pot varia pe o scară de timp foarte scurtă, uneori doar de un minut. Instabilitatea posturală survine tardiv, de obicei după aproximativ opt ani de evoluţie a bolii.

Majoritatea celor afectaţi au peste 60 de ani, dar în „stadiu incipient” poate afecta şi persoane mai tinere.

Peste 6 milioane de persoane sunt diagnosticate cu boala Parkinson pe plan mondial, maladie care cauzează aproape 120 de mii de decese anual, conform ncbi.nlm.nih.gov. În Uniunea Europeană, aproximativ 1,2 milioane de oameni au viaţa afectată de această boală. La nivelul anului 2013, în România erau trataţi peste 70.000 de pacienţi cu Parkinson, însă numărul real al cazurilor ar putea fi mult mai mare, potrivit arpim.ro, site-ul Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente.

Boala Parkinson este a doua cea mai frecventă tulburare neurodegenerativă legată de vârstă, după boala Alzheimer. Bărbaţii au o probabilitatea de 1,5 ori mai mare să facă Parkinson, potrivit parkinsonsnewstoday.com/.

Sursa: agerpres.ro

Distribuie informația
Alte știri