13 noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă. Două sunt în Bihor

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere ( CNAIR) anunţă că, începând de vineri, vor fi puse în funcţiune pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din România 13 noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă. Noile puncte sunt amplasate în punctele de trecere a frontierei.

Potrivit CNAIR, prin intermediul celor 13 noi puncte fixe vor fi înregistrate vehiculele care circulă fără achitarea corespunzatoare a tarifului de utilizare (rovinieta), în vederea sancţionării cu amenda contravenţională, conform prevederilor OG 15/2002 cu modificările şi completările ulterioare.


Punctele de control sunt amplasate în zona punctelor de trecere a frontierei Vărşand, Salonta, Borş, Urziceni, Petea, Halmeu, Galaţi, Oancea, Albiţa, Sculeni, Stânca, Rădăuţi Prut şi Siret.


Cu trei luni în urma au fost puse în funcțiune alte două puncte de control în Bihor. Unul dintre ele se află în zona punctului de trecere a frontierei Valea lui Mihai, iar celălalt pe DN 19 Oradea – Satu Mare, la Săcueni.

Distribuie informația
Alte știri