150 de bihoreni au cerut bani nerambursabili de la CJ pentru activitati non-profit de interes general

151 de dosare au fost depuse la secretariatul Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte Bihor, în cadrul primei sesiuni, pentru acordarea de finanțări nerambursabile adresate activităților non profit de interes general.

Bugetul alocat derulării de proiecte pe parcursul anului 2018 este de 1.200.000 lei, iar documentația de solicitare a finanţării poate fi depusă în cadrul a trei sesiuni. Prima a avut loc în perioada 8 mai – 8 iunie, etapă în care au fost depuse un număr de 151 de dosare. Cea de a doua sesiune a început luni, 11 iunie, și este deschisă doritorilor până în 16 iulie, ora 15.00.

Dosarele vor fi depuse tot la secretariatul instituției (Oradea, str. Parc I.C. Brătianu, nr.8), iar verificarea acestora se va face imediat după înregistrarea lor. Regulamentul complet privind regimul finanţărilor nerambursabile din fondurile D.D.I.P. Bihor găsiți pe: http://ddipbihor.ro/.

Foto: agentianewsbihor.ro

Alte știri