1600 de localități urmează să primească sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale

Aproape 1600 de localități urmează să primească sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale. 37 sunt din Bihor. Este vorba despre un proiect care a intrat în ședința de Guvern de luni, 14 octombrie.

Ar fi nevoie de 8,5 miliarde lei, dar Executivul Dancila va da doar 1,4 miliarde lei. Cele mai mari sume cuprinse intre 750 de mii si 1 milion de lei vor primi localitățile bihorene: Marghita, Salonta, Aleșd, Beiuș, și Țețchea.

Banii vor nmerge pentru: cheltuieli de personal, inclusiv drepturile asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav, indemnizațiile lunare ale persoanelor cu handicap și cele aferente sistemului de protecție a copilului și centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap de la nivelul județelor; bunuri și servicii pentru întreținerea unităților de învățământ și pentru cele aferente sistemului de protecție a copilului și centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap de la nivelul județelor; alte naturi de cheltuieli urgente necesare în anul 2019, a căror efectuare nu poate fi amânată.

Distribuie informația
Alte știri