În ședința de îndată de miercuri, 15 decembrie, Consiliul Județean Bihor a aprobat proiectul de hotărâre prin care a fost repartizată primăriilor din județ o sumă de 1,7 milioane de lei.
Criteriul de alocare a banilor a fost curățenia din județ și impactul măsurilor luate în acest sens de Consiliul Județean Bihor.
„Dacă am fi repartizat la fiecare comună în jur de 3.500 de euro, s-ar fi disipat întreaga sumă fără să se vadă nimic. De aceea am propus să ne concentrăm în zona metropolitană extinsă a municipiului Oradea, pe distanțe de 25-30 de kilometri, pe drumurile naționale, în principal, înspre Arad, Deva, Cluj-Napoca și Satu Mare. Am avut întâlniri cu 19 primari din aceste zone, unde Secția de Drumuri Naționale (SDN) Oradea derulează acțiuni de curățenie, în ideea de a cupla activitățile SDN cu cele ale autorităților locale”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, în ședința de îndată.
Sumele sunt alocate primăriilor la solicitarea acestora pentru achiziția de utilaje, pentru cheltuielile legate de funcționarea utilajelor pe care unele primării le au la dispoziție sau pentru achitarea unor prestări de servicii către operatorii cu care acestea au contract pentru lucrări de curățenie. Fondurile repartizate provin din bugetul de stat, din impozitul pe venit corespunzător cotei de 6%, încasat suplimentar în anul 2021.
Cele 12 primării care au solicitat fonduri sunt: Biharia (150.000 lei), Ceica (140.000 lei), Chișlaz (159.000 lei), Drăgești (125.000 lei), Gepiu (130.000 lei), Hidișelu de Sus (150.000 lei), Mădăras (140.000 lei), Oșorhei (142.000 lei), Săcădat (160.000 lei), Sălard (170.000 lei), Sânmartin (140.000 lei) și Tileagd (140.000 lei).
Întâlnirea cu primarii din aceste zone a avut loc la sediul Consiliului Județean Bihor. Aceasta a fost găzduită de Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, și Călin Gal, vicepreședinte.
Vă reamintim că în ședința ordinară din 29 noiembrie, Consiliul Județean Bihor a aprobat programul de interes județean „Împreună pentru un județ curat”, destinat exclusiv autorităților locale.
Programul va fi derulat în perioada 1 ianuarie 2022 – 31 decembrie 2024, scopul acestuia fiind menținerea curățeniei în județ prin efectuarea unor acțiuni de igienizare și întreținere a curățeniei pe toate drumurile publice, șanțuri și acostamente, a cursurilor de apă și a zonelor turistice din județ. Fiecare primărie poate beneficia de o sumă cuprinsă între 10.000 și 50.000 de euro.