Prin Oradea vor circula, de saptamana viitoare, tramvaie modernizate care vor avea inclusiv suport pentru biciclete

De luni, 15 mai, prin Oradea va circula un tramvai Tatra T4 D modernizat care va putea transporta si biciclete. Tramvaiul a carui “varsta” insumeaza 4 decenii a fost modernizat de OTL impreuna cu o firma din Craiova.

Fara a modifica structura, i s-a montat un chopper, care permite reducerea substantiala a consumului de energie electrica. A fost modernizat si bordul tramvaiului si s-a instalat la interior un sistem de climatizare performant. In plus, garnitura e dotata cu un suport pentru biciclete, dand astfel posibilitatea oradenilor eco sa-si poata transporta vehicolul. Neavand podeaua coborata , tramvaiul a fost dotat cu o rampa de acces, atat de necesara persoanelor cu handicap sau mamelor cu copii in carucior.

Modernizarea garniturii a costat 35 de mii de euro, sustine directorul interimar al OTL-ului, Viorel Pop . El spune ca in parcul regiei exista 46 de tramvaie similare si si-ar dori ca 40 dintre ele sa fie modernizate.

Distribuie informația
Alte știri