Sărbătoarea de pe 2 februarie marchează aducerea pruncului Iisus la Templul Vechi din Ierusalim, la 40 de zile de la naștere. Fecioara Maria, împreună cu Sfântul Iosif, au mers cu fiul Lui Dumnezeu în lăcașul Sfânt, pentru a fi închinat, cum se cuvine.
Sărbătoarea Întâmpinării Domnului a fost introdusă la Roma de papa Gelasiu în anul 494. A fost înlocuită străvechea sărbătoare păgână a Lupercaliilor, de la începutul lui februarie, când aveau loc și procesiuni în jurul orașului, cu făclii aprinse, în onoarea zeului Pan, supranumit și Lupercus, adică ucigătorul lupilor sau ocrotitorul turmelor împotriva lupilor.
În Răsărit, această sărbătoare s-a introdus în penultimul an al domniei împăratului Justin I (526). Gneralizarea ei s-a făcut în secolul VI, începând din anul 534, când împăratul Justinian a schimbat data sărbatorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, noua dată a sărbătorii Nașterii Domnului).
În credința populară, ziua de 2 februarie este cunoscută sub denumirea de Ziua Ursului. Copiii erau unși cu grăsime de urs. Prin această practică se credea că puterea acestui animal era transferată asupra copiilor. Bolnavii de „sperietoare” erau tratați în aceasta zi prin afumare cu păr de urs.
Se credea că, dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog și, văzându-și umbra, se sperie și se retrage, prevestind astfel prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni. Dacă în această zi cerul este înnorat, ursul nu-și poate vedea umbra și rămâne afară, prevestind slăbirea frigului și apropierea primăverii.