20.000 de țigarete nemarcate legal, confiscate de polițiștii din Diosig de la doi localnici

Miercuri, 6 octombrie, la ora 18.15, pe strada Narcisei din localitatea bihoreană Diosig, polițiștii Postului de Poliție Diosig din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat în trafic o femeie de 27 de ani, din Diosig, în timp ce conducea un autoturism, în care îl avea ca pasager pe un bărbat de 28 de ani, tot din Diosig.

În urma controlului autovehiculului, polițiștii din Diosg au descoperit că aceștia transportau, în portbagajul autoturismului, 1.000 de pachete de țigarete (20.000 de țigarete) nemarcate legal. Prejudiciul provocat astfel bugetului de stat este estimat la aproximativ 10.000 lei, anunta comisar sef de politie Alina Farcuta, purtator de cuvant al IPJ Bihor.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a peste 10.000 țigarete. Cele 20.000 de țigarete au fost indisponibilizate în vederea cercetărilor.

Distribuie informația și pentru prietenii tăi:
Alte știri