20 noiembrie: Ziua Internațională a Drepturilor Copilului

Foto: Maria Ursente

În fiecare an, la 20 noiembrie, este sărbătorită Ziua mondială a copiilor. La această dată, în 1959, Adunarea Generală a ONU a adoptat Declaraţia Drepturilor Copilului, iar în 1989 a adoptat Convenţia privind drepturile copilului, potrivit https://www.un.org/.

Începând din 1990, Ziua mondială a copiilor marchează adoptarea, în aceeaşi zi, de către Adunarea Generală a ONU, atât a Declaraţiei, cât şi a Convenţiei pentru Drepturile Copilului. Primul Summit mondial pentru Copii s-a desfăşurat în 1990, la New York. În 2019 s-au împlinit 30 de ani de la semnarea Convenţiei pentru Drepturile Copilului, tratatul internaţional cu cea mai largă ratificare. Convenţia pentru Drepturile Copilului a fost adoptată, până în prezent, de 196 de ţări, membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, potrivit https://indicators.ohchr.org/. Orice stat care semnează şi ratifică Convenţia se obligă să aplice integral şi corespunzător standardele juridice în domeniul promovării şi protecţiei drepturilor copiilor.

„Inclusion, For Every Child” este tema sub care se desfăşoară această zi în 2022. De la schimbările climatice, educaţie şi sănătate mintală şi până la oprirea rasismului şi a discriminării, copiii şi tinerii îşi fac vocile auzite cu privire la problemele care contează pentru generaţia lor şi fac apel la adulţi să creeze un viitor mai bun. Copiii susţin o lume egală şi inclusivă, notează https://www.unicef.org/.

România a fost printre primele state care au ratificat Convenţia ONU, în anul imediat următor adoptării sale în cadrul Adunării Generale a Naţiunilor Unite, prin Legea nr. 18 din 28 septembrie 1990. În anul 2004, a fost adoptată şi o lege specială pentru protecţia şi promovarea drepturilor copiilor (Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare).

Cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copiilor, Senatul României anunță Grupul de prietenie copii – senatori, care va servi drept platformă de dialog deschis cu copiii, de întâlniri și dezbateri pe teme ce țin de drepturile acestora și care va promova la nivelul Parlamentului vocea celor mai mici cetățeni. Din Grupul de prietenie fac parte senatorii Monica Anisie, Rodica Boancă, Virgil-Marius Bob, Robert Cazanciuc, Irineu Darău, Silvia Dinică, Marius Humelnicu, Kovács Irina Elisabeta, Ion Narcis Mircescu, Arina Moș, Lucica Muntean, Nicoleta Pauliuc, Adrian Oros, Ștefan Pălărie, Bianca-Mihaela Purcărin și Liliana Sbîrnea.

Grupul va funcționa în cadrul proiectului Senat Junior, prima platformă online a unei instituții publice din România care este dedicată exclusiv copiilor, pe care Senatul a lansat-o în această vară. Platforma www.senatjunior.ro cuprinde definiții simple și ușor de înțeles, explicații despre legi și legiferare, drepturile copiilor și rolul Senatului. Informațiile se adresează momentan grupei de vârstă 7-14 ani, urmând să crească targetul de vârstă.

Sursa: agerpres.ro

Distribuie informația
Alte știri