21 de apeluri pentru intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, în ultimele 24 de ore. Unul a fost din Bihor

Douăzeci de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, opt dintre acestea ajungând la spital, informează luni Salvamont România.

”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 21 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor”, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Salvamont.

Cele mai multe apeluri au fost pentru salvatorii montani din Mureş, Braşov, Neamţ şi Gorj. Unul a venit din Bihor

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 20 de persoane.

Dintre acestea, 7 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital, iar o persoană a fost dusă cu elicopterul SMURD la o unitate medicală.

S-au primit şi 29 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.

Distribuie informația
Alte știri