Trecerea în anotimpul toamna, din punct de vedere astronomic, este marcată de echinocţiul de toamnă, moment în care ziua este egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ. Există două astfel de fenomene: echinocţiul de primăvară şi echinocţiul de toamnă. Cuvântul “echinocţiu” derivă din cuvântul francez ”équinoxe”, care, la rândul lui, provine din latinescul “aequinoctium”, format din “aequus” – “egal” şi “nox”, “noctis” – “noapte”.
De la un an la altul, fenomenul nu se produce la aceeaşi dată datorită faptului că anul calendaristic nu este egal cu cel tropic. De când a fost alcătuit calendarul gregorian (1582), echinocţiul de toamnă s-a produs în zilele de 21, 22, 23 sau 24 septembrie, mai des însă la 22 sau 23 septembrie. În 2021, evenimentul are loc la 22 septembrie, la ora 22:21.
Calendarul popular păstrează în zona echinocţiului de toamnă amintirea unui străvechi început de an, marcat de moartea şi renaşterea Zeiţei Mumă, de origine neolitică, peste care părinţii bisericii creştine au suprapus moartea, numită Adormirea (15 august), şi naşterea Fecioarei Maria (8 septembrie). La aceste sărbători, hotar între vara şi iarna anului agrar, oamenii de la sate desfăşurau numeroase practici cultice, profilactice şi economice (observaţii astronomice şi pronosticuri meteorologice, culegerea plantelor de leac şi altele), potrivit etnologului Ion Ghinoiu (volumul ″Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român″, 2000).
