23 septembrie: Echinocțiul de toamnă 2022, momentul în care ziua este egală cu noaptea

În 2022, echinocțiul de toamnă este vineri, 23 septembrie, la ora 4.04 (ora României). Soarele trece prin punctul autumnal, unul din cele două puncte în care ecliptică intersectează ecuatorul ceresc. Că urmare, ziua va fi egală cu noaptea și va avea 12 ore.

De la echinocțiul de toamnă, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopţilor să crească, până în decembrie, când va avea loc momentul solstiţiului de iarnă.

În mediul rural, echinocțiul de toamnă reprezintă încheierea muncilor agricole și sărbătorirea recoltelor. legumele și fructele din recoltă se duc la preot pentru a fi sfințite. După sfințire, se spune că acestea  capătă puteri tămăduitoare.

Se spune că în această zi florile plâng pentru că venirea iernii înseamnă și sfârșitul lor. Pentru a avea flori în ghiveci care să reziste peste iarna trebuie să le ungi cu mir sfințit la o mănăstire și astfel vor rezista și pe timpul iernii la fereastră.

Potrivit tradiției, în această zi se prepară primul must din strugurii proaspăt culeși, se bat nucii și se scutură merele și gutuile.

Distribuie informația
Alte știri