Un număr de 25.000 de cetăţeni ucraineni se află pe teritoriul ţării noastre, iar 102 dintre aceştia au ales să solicite protecţia statului român, depunând cerere de azil, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
„Potrivit datelor pe care le avem, până la miezul nopţii, sunt 47.000 de cetăţeni ucraineni care au intrat în ţara noastră, dintre care 22.785 au ieşit deja. Aşadar, până la acest moment, de la izbucnirea conflictului generat de agresiunea militară rusă din Ucraina, sunt 25.000 de cetăţeni ucraineni care se află pe teritoriul României. Dintre aceştia, 102 au ales să solicite protecţia statului român, depunând în acest sens cerere de azil”, a declarat Cărbunaru, la Palatul Victoria.
Potrivit acestuia, centrele de azil gestionate de Inspectoratul General pentru Imigraţie au un grad de ocupare în acest moment de 57,7%, incluzând şi ceilalţi solicitanţi de azil, în afara cetăţenilor ucraineni.