25 noiembrie, Ziua internaţională de eliminarea violenţei împotriva femeilor

Astăzi, 25 noiembrie, este Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor.

Aceasta dată a fost stabilită de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite în anul 2000, prin Rezoluția nr. A/RES/54/134, instrument juridic prin care guvernele, agențiile Națiunilor Unite, organizaţiile internaționale și neguvernamentale sunt invitate să organizeze evenimente în această zi pentru a atrage atenția publicului asupra problemei violențelor împotriva femeilor.

Declarația privind eliminarea violenței împotriva femeilor, emisă de Adunarea Generală a ONU în 1993, definește violența împotriva femeilor ca „orice act de violență bazată pe gen care are ca rezultat sau poate avea ca rezultat, fizic, sexual sau vătămarea sau suferința psihologică a femeilor, inclusiv amenințările cu astfel de acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, indiferent dacă au loc în viața publică sau privată. ”

În acest an România, prin Agentia Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANSE), va organiza o serie de evenimente dedicate Campaniei internaționale pentru eliminarea violenței împotriva femeilor şi fetelor care marchează seria a 16 zile de activism împotriva violenței asupra femeilor şi care se derulează, în fiecare an, în perioada 25 noiembrie (Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenţel impotriva Femeilor) – 10 decembrie (Ziua Internațională a Drepturilor Omului (adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului).

Acţiunile ANSE vizează creșterea vizibilității şi atragerea atenţiei opiniei publice și a factorilor de decizie asupra fenomenului violenței domestice și a violenţei împotriva femeilor, subliniind totodată preocuparea constantă pentru implementarea politicilor publice necesare în scopul prevenirii și combaterii violenţei domestice.

Alte știri