3 persoane arestate pentru comercializarea de substanțe psihoactive

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracțională a trei persoane cercetate pentru efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Astfel, în seara de 20 februarie 2024, acestea au fost prinse în flagrant delict, în județul Alba, în timp ce una dintre persoane ar fi vândut 1,5 kilograme de substanță psihoactivă (4-CEC) pentru 16.000 de lei, cantitate transportată de către celelalte două persoane.

De asemenea, în continuare cercetărilor, de la una dintre persoane au fost descoperite și ridicate alte 800 de grame de substanță psihoactivă, destinată comercializării.

La data de 21 februarie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a celor 3 (doi dintre ei fiind membri ai aceleiași familii).

În aceeași zi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română.

Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Distribuie informația
Alte știri