30 mai 2021: La Mulţi Ani românilor noștri, oriunde s-ar afla!

Foto: ziarulnatiunea.ro

Ziua Românilor de Pretutindeni este sărbătorită, începând cu anul 2015, în ultima duminică a lunii mai, respectiv la 30 mai, anul acesta.

Până în anul 2014, era celebrată la 30 noiembrie, odată cu sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, potrivit Legii nr. 299 din 13 noiembrie 2007. Articolul 10 din actul normativ a fost insa modificat, la inițiativa deputatului PNL de Diaspora, Aurelian Mihai. Acesta a explicat opțiunea pentru alegerea acestei noi date, prin faptul că în luna mai au loc mai multe sărbători ale familiei, precum Ziua Mamei (prima duminică din mai), Ziua Tatălui (a doua duminică din mai), dar și Ziua Europei sau Ziua Independenței de Stat, ambele celebrate la 9 mai. Astfel, luna mai este o perioadă propice activităților culturale specifice acestei zile.

Peste patru milioane de români trăiesc în afara granițelor țării și numărul lor pare să crească permanent. Unii fac parte din comunități care au părăsit țara în diverse contexte istorice, alții au plecat la muncă după decembrie 1989. Ziua românilor de pretutindeni este sărbătoarea care intenționeză să-i unească pe toți cei ce trăiesc în străinătate.

Tuturor le dorim zile pline de lumină, de căldură și de tihnă, alături de multă sănătate și de bucurii!

Președintele Klaus Iohannis a transmis duminică, într-un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, că le mulțumește românilor din diaspora care au dat dovadă de ”responsabiloitate și solidaritate” cu cei din țară și care au trecut printr-un an extrem de dificl, din cauza pandemiei de coronavirus.

Iohannis a mai spus că fondurile europene vor facilita investiții masive și condiții pentru ca românii să se poată întoarce acasă.

”Multe alte familii au fost însă despărțite din cauza contextului epidemiologic, dar vaccinarea împotriva COVID-19 ne oferă acum posibilitatea să punem capăt pandemiei și să ne reluăm toate activitățile în siguranță, să putem călători din nou pentru a ne reuni cu cei dragi. Depășirea crizei sanitare ne va permite să ne concentrăm toate eforturile asupra unui obiectiv de o însemnătate fundamentală: construirea României post- pandemice. Beneficiind de fondurile europene care vor facilita investiții masive în toate domeniile, țara noastră va intra într-un amplu proces de dezvoltare și reforme. Avem nevoie de talentul și competența tuturor românilor pentru a clădi împreună o țară prosperă, care oferă oportunități și șanse reale tuturor, o țară în care concetățenii noștri plecați peste granițe să revină cu bucurie. La mulți ani, dragi români de pretutindeni!

Distribuie informația
Alte știri