Rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de bacalaureat (sesiunea august – septembrie 2021), după contestații au fost afișate astăzi, 03 septembrie 2021, în centrele de examen și pe site-ul dedicat.
În județul Bihor rata de promovare (absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare), înregistrată după contestații este de 30,20% în creștere cu 3,17 față de procentul de promovați dinaintea contestațiilor.
Astfel, din totalul celor 1010 candidați prezenți, au promovat 305, respectiv un procent de 30,20% (239 – promoția curentă, respectiv 34% și 66 – promoțiile anterioare, adică 21,5%). Nu s-a obținut nicio medie de 10. Din numărul total al celor reușiți pe tranșe de medii situația este următoarea: 11 candidați au obținut medii între 8-8,99, 61 de candidați între 7-7,99, medii între 6-6,99 obținând un număr de 233 candidați.
Precizăm că procentul de promovare se calculează din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.
In județul Bihor 1202 candidaţi s-au înscris în vederea susținerii probelor în a doua sesiune (august-septembrie) a examenului național de bacalaureat 2021. Din totalul celor înscrişi, 810 candidați au provenit din promoţia 2020-2021, iar 392 de candidați din promoţiile anterioare. Au fost prezenți un număr de 1010 candidați, 192 nu s-au prezentat, 1 candidat a fost eliminat.
În 2021 rata de promovoare (cumulată pe cele două sesiuni) a fost de 72.70%, în anul 2020 de 68,72%, în 2019 a fost de 71,92%, iar în sesiunea 2018 rata de promovare a fost de 66,74%.