31 mai, Ziua mondială fără tutun. Țigările electronice nu te ajută să renunți la fumat

Peste 8 milioane de oameni mor anual în urma consumului de tutun și se estimează că acest număr va crește. Este un bun moment pentru fumători să reconsidere motivele pentru care recurg la acest viciu şi să încerce să renunţe la el.

Din cei 1,3 miliarde de fumători la nivel global, 60% și-au exprimat dorința de a renunța, dar doar 30% au acces la instrumentele care îi ajută să facă acest lucru.

Tutunul ucide dar distruge și mediul. Impactul nociv al industriei tutunului asupra mediului este vast și în creștere şi adăugă o presiune inutilă asupra resurselor planetei și ecosistemelor fragile.

Campania globală din 2022 pentru Ziua mondială fără tutun este „Tutunul: Amenințare pentru mediul înconjurător.” Campania are ca scop creșterea gradului de conștientizare în rândul publicului cu privire la impactul fumatului asupra mediului – de la cultivare, producție, distribuție și deșeuri. Campania scoate în evidenţă şi efortul industriei tutunului de a-și „spăla” reputația și produsele prin promovarea lor ca fiind ecologice.

În ultimul deceniu, industria tutunului a promovat țigările electronice ca sprijin în ținerea sub control a consumului de tutun la nivel mondial. Între timp, au folosit tactici strategice de marketing pentru atragerea copiilor către aceste produse, scoțând pe piață peste 15.000 de arome atractive.

Dovezile științifice privind aportul țigărilor electronice în lupta împotriva fumatului sunt neconcludente. Trecerea de la produsele convenționale din tutun la țigările electronice nu înseamnă renunțare.

Distribuie informația
Alte știri