3249 lei, câștigul salarial mediu în Bihor

Efectivul de salariaţi, la nivelul judeţului Bihor la sfârşitul lunii septembrie 2022 a fost de 182067 persoane, în creștere cu 291 salariaţi faţă de efectivul înregistrat la sfârşitul lunii august 2022, a transmis Direcția Județeană de Statistică Bihor.

Câştigul salarial mediu brut în luna septembrie 2022 în judeţul Bihor a fost de 5.161 lei/persoană. Câştiguri salariale medii brute peste media judeţului au realizat salariaţii din servicii (5.371 lei). Câştiguri salariale medii brute sub media judeţului au realizat salariaţii din industrie şi construcţii (4.947 lei) şi salariaţii din agricultură, silvicultură şi pescuit (4.355 lei).

Câştigul salarial mediu net în luna septembrie 2022 în judeţul Bihor a fost de 3.249 lei/persoană. Câştiguri salariale medii nete peste media judeţului au realizat salariaţii din industrie şi construcţii (3.307 lei).

Câştiguri salariale medii nete sub media judeţului au realizat salariaţii din agricultură, silvicultură şi pescuit (3.026 lei) şi salariaţii din servicii (3.212 lei).

Distribuie informația

Sogema face angajări. Se caută muncitori calificați și necalificați pentru croit, călcat, cusut cu mașina și cusut manual. Informații suplimentare la numerele de telefon: 0359412081 și 0773964846

Alte știri