39 tone de deşeuri din Germania și Austria, oprite la Nădlac II și Borș II

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II și Borș II  au efectuat în acest sfârșit de săptămână, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a trei automarfare conduse de doi cetățeni români și un cetățean german. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, frigidere second-hand,materiale plastice și diverse bunuri, de la societăți comerciale din Germania și Austria pentru firme din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Arad.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 38.650 kg de deșeuri, în total, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul  României pentru aceste mijloace de transport.

Distribuie informația
Alte știri