40 de ani de la istoricul zbor în spațiu al lui Dumitru Prunariu

Foto: cdnews.ro

Se împlinesc 40 de ani de la istoricul zbor în spațiu al lui Dumitru Prunariu. Generalul în rezervă este singurul român care a înregistrat o astfel de performanță. În 1981, Prunariu a participat la misiunea Soiuz 40 din cadrul programului Intercosmos prin care URSS își ajuta aliații să facă acest zbor istoric. Românul a petrecut în spațiu aproape 8 zile.

Nava Soiuz-40 a fost lansată pe 14 mai 1981, la 20 și 17 minute, ora Bucureștiului, de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan. Echipajul era format din comandant Leonid Ivanovici Popov, un cosmonaut sovietic de origine ucraineană și Dumitru Prunariu, cosmonaut-cercetător.

Pentru acel zbor, românul s-a antrenat 4 ani. El mărturisește că s-ar întoarce oricând în spațiu ca să poată vedea de acolo Pământul.

Prunariu a stat o săptămână pe stația orbitală Saliut 6, alături de Popov și de alți doi cosmonauți sovietici. Au lucrat împreună la peste 20 de experimente științifice. Misiunea Soiuz-40 a durat șapte zile, 20 ore, 41 minute și 52 secunde. Pe 22 mai 1981, la ora 16,56, ora Bucureștiului, capsula cu echipajul sovieto-român a aterizat fără probleme în stepa Kazahstanului.

Sursa: stiri.tvr.ro

Distribuie informația
Alte știri