6,5 milioane de teste de salivă vor fi distribuite în teritoriu

Foto: stirileprotv.ro

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că joi vor fi distribuite 6,5 milioane de teste de salivă în toată ţara.

„Conform informării primite chiar azi de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, s-au semnat două ordine de distribuţie ale comandantului acţiunii, de distribuţie a testelor în teritoriu. În total, vor fi distribuite, astăzi, 6,5 milioane de teste în teritoriu, formate din 1,5 milioane, plus 5 milioane, conform fiecăruia dintre cele două ordine ale comandantului acţiunii, dintr-un total de 12 milioane de teste contractate pentru primul lot. Termenele de livrare – 24 noiembrie, 2 decembrie şi 9 decembrie. Din motive obiective, termenul de 24 noiembrie a suferit o întârziere de o zi. Să sperăm că nu vom avea întârzieri pentru următoarele livrări”, a spus Cîmpeanu la Palatul Parlamentului.

Ministrul a menţionat că ordinul comun de miniştri Educaţie – Sănătate prevede foarte clar că aceste teste se pot face în şcolile în care cadrele didactice au disponibilitatea de a le face iar infrastructura şcolii permite testarea.

Distribuie informația
Alte știri