7 incendii produse la locuințe, terenuri, pășuni și la o pădure, în interval de 11 ore. Comunicat

Foto: arhiva

În intervalul 23 aprilie, ora 13.00 – 24 aprilie, ora 00.05, echipajele de pompieri militari ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor au fost solicitate să intervină pentru stingerea a șapte incendii izbucnite la locuințe, terenuri virane, pășuni și la o pădure din localitățile Oradea, Munteni, Bratca, Sânmartin și Corbești.

Joi, în jurul orei 14.05, pompierii Stației Aleșd au intervenit în localitatea Bratca, unde au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric, la centrala termică a unei locuințe. Incendiul a fost stins rapid, pompierii reușind să limiteze pagubele la un fotoliu.  

 În intervalul 23 aprilie, ora 13.10 – 24 aprilie, ora 03.20, pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea, Stației Aleșd, Detașamentului de Pompieri Salonta și al Gărzii de Intervenție 1 Mai  au acționat pentru stingerea a cinci incendii produse la terenuri virane, pășuni și la o pădure situate pe raza localităților Munteni (comuna Bulz), Oradea (strada Livezilor), Sânmartin, Inand (comuna Cefa) și Corbești (comuna Ceica).

Incendiile s-au soldat cu arderea vegetației uscate pe o suprafață de circa 18 hectare, flăcările afectând și litiera unei păduri din Corbești (comuna Ceica), pe o suprafață de aproximativ trei hectare.

 Cauza probabilă de producere a evenimentelor precizate a constituit-o utilizarea focului deschis în spații deschise fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor, în scopul igienizării terenurilor prin arderea deșeurilor ori a vegetaţiei uscate.

OFIŢER INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Maior

CAMELIA ROȘCA

Distribuie informația
Alte știri