În perioada 12.06. – 21.07. 2023, Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal a desfășurat, în colaborare cu Institutul de Pre- și Protoistorie al Universității din Köln (Germania) și Institutul de Arheologie din Iași al Academiei Române, o nouă campanie de cercetări arheologice sistematice la Toboliu – „Dâmbul Zănăcanului” (jud. Bihor). Investigațiile din acest an s-au concentrat pe așezarea secundară a locuirii de tip tell (locuire multistratificată, de lungă durată), aflată în acest punct.
Cercetările au scos la iveală rămășițele a trei locuințe de suprafață, cu inventarul aferent (chirpici, fragmente ceramice și osteologice, unelte, vetre, gropi de provizii).
Pe baza artefactelor scoase la lumină, aceste locuințe se datează în perioada mijlocie a Epocii bronzului (1700 – 1550 î.Chr.). De asemenea, au fost prelevate probe de sol în vederea identificării resturilor de microfaună și paleobotanică cu scopul reconstituirii mediului ambiant, precum și pentru datarea cât mai precisă a descoperirilor prin metoda analizei de radiocarbon.
Datorită complexității deosebite a acestor descoperiri, cercetările arheologice vor continua și anul viitor.