Cu prilejul Zilei internaționale a muzeelor, sub genericul „Revenirea la normalitate”, joi, 18 mai, la noul sediu al Muzeului Țării Crișurilor vor avea loc vernisajele unor expoziţii temporare, 5 la numar.
Acestea sunt: Imaginea lumii ţesute în lînă: scoarţe din patrimoniul Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău (Republica Moldova); Etnographica – Reprezentări grafice ale portului popular din colecţia Muzeului Déri din Debrecen (Ungaria); Donaţia Iosif Fekete (colecţia Muzeului Ţării Crişurilor); Pictori şi sculptori orădeni din colecţiile Muzeului Ţării Crişurilor (1950-1980); Retrospectiva graficianului Nistor Coita (realizată în parteneriat cu Muzeul de Artă Contemporană a României din Bucureşti). Intrarea la vernisaje se face pe bază de invitaţii.
Expoziţiile vor putea fi vizitate gratuit în Noaptea muzeelor (20 mai, între orele 19:00 – 02:00). Odată cu mutarea sediului sediului, Muzeul Tării Crişurilor scapă şi de chiria de aproape 15 mii de euro pe care o plăteşte Episcopiei Romano-Catolice din Oradea.
Noul sediu al institutiei de cultura este amenajat în clădirea fostei Garnizoane a oraşului construită în 1896, avand o suprafata desfasurata de 15 mii de metri pătraţi. ”Averea” Muzeului Tarii Crisurilor se ridica la peste 450 de mii de piese.