Direcția de Asistență Socială Oradea, în colaborare cu Uniunea Femeilor Bihor au sărbătorit ziua marelui poet Mihai Eminescu şi Ziua Culturii Naţionale, printr-un eveniment organizat la Centrul Social Multifuncțional Rogerius II.
Comemorarea a 169 de ani de la naşterea marelui poet al ţării, Mihai Eminescu, a constituit un bun prilej pentru a transforma această zi într-una de sărbătoare, la eveniment participând un număr însemnat de persoane vârstnice care frecventează zilnic centrul, precum şi o seamă de invitaţi speciali.
Corul „General Traian Moşoiu” a deschis evenimentul cu un moment artistic emoţionant, interpretarea unor melodii compuse pe versurile celor mai cunoscute poezii ale “poetului nepereche”. Miorița Săteanu a prezentat crâmpeie din viaţa lui Mihai Eminescu, mărturii, gânduri şi rânduri din operele bine cunoscute: Luceafărul, De-or trece anii, Pe aceeaşi ulicioară, iar prof Doina Iliescu, Viorica Vesa şi Maria Matei care au făcut o scurtă incursiune în universul poetic eminescian, prezentând rolul pe care acesta l-a avut în dezvoltarea ulterioară a „veşmântului şi cugetării româneşti”.
Programul a continuat cu un moment artistic special, recitări de poezii, susţinut de poeţii Ioana Precup, dl profesor Aurel Horgoş, Leontina Costruţ, Ionel Vidican şi dl Pascu Hetes.