Miercuri, 19 mai a.c., la ora 11.55, în localitatea bihoreană Borumlaca, un tânăr de 19 ani, din comuna Popești, județul Bihor, în timp ce conducea un autovehicul de tip motocross, fără a avea montate plăcuțe cu numărul de înmatriculare și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a acroșat gardul unui imobil din localitate.
În urma accidentului rutier, conducătorul autovehiculului a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.
În cauza a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Compartimentului Rutier Marghita continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.