A 4-a confruntare stagională între echipele de baschet CSM CSU Oradea și FC Argeș Pitești 

Foto: arhiva

CSM CSU Oradea primește vizita echipei FC Argeș Pitești în cadrul etapei a 24-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2022/23. Meciul se va desfășura miercuri (22.03), ora 18:00, la Oradea Arena.

Roș-albaștrii au 12-1 la general și se situează pe primul loc în TOP 10. CSM-ul are o serie activă de 19 victorii în campionatul național și o caută pe cea de-a 20-a pentru a-și prelungi recordul de invincibilitate în Liga Națională. De cealaltă parte, alb-violeții au 5-8 la general și se situează pe locul 6 în ierarhia la zi.

Va fi cea de-a 4-a confruntare stagională între cele două echipe. Prima s-a desfășurat la Ploiești, în turneul de calificare din Cupa României. A 2-a a avut loc la Pitești, contând pentru TOP 10, iar cea de-a 3-a s-a disputat în sferturile de finală ale Cupei României, la Constanța. Toate duelurile directe din actualul sezon au fost câștigate de CSM CSU Oradea.

Bilete se găsesc AICI. Abonamentele sunt valabile la acest meci.

Partida va fi transmisă în direct pe DigiSport, Prima Sport, respectiv pe FRB TV (YouTube).

Distribuie informația
Alte știri