A ajuns în România primul tren electric care va circula și pe linia ferată Oradea – Cluj Napoca, după electrificare

foto: Facebook/ Ionut Cristian Savoiu

Primul tren produs de către Alstom pentru a fi livrat României, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), în cadrul contractului privind achiziţia a 37 de rame electrice pentru servicii de transport feroviar de călători de mediu şi lung parcurs a trecut testele şi inspecţia finală de fabrică şi a fost expediat în 29 noiembrie către Bucureşti.

Sâmbătă seară, trenul electric a ajuns la Curtici.

Rama electrică Alstom Coradia Stream achiziționată de ARF – Autoritatea pentru Reformă Feroviară a ajuns la Curtici. Rama merge la București, pe ruta Arad – Sighișoara – Brașov – Ploiești Vest.

Cele 37 rame Alstom Coradia Stream vor întra în circulație pe parcursul anului 2024. Dupa etapa de testare și autorizare, primele trenuri vor circula pe rutele București – Brasov si București – Constanța, a anunțat, pe Facebook, Ionut-Cristian Savoiu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor.

Distribuie informația
Alte știri