Tânărul motociclist din Arad, ajuns in comă la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea, dupa ce a fost rănit grav de braţul unui utilaj care s-a desprins şi l-a izbit în plin, a fost declarat în moarte cerebrală, iar mama lui a decis să îi doneze organele.
Acum, Oli va rămâne în amintirea cunoscuților drept un erou. Accidentul s-a produs luna trecută pe DN 79, lângă Gepiu.
Operaţia de prelevare a organelor, a cincea din acest an, s-a desfăşurat la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea, în cursul zilei de sâmbătă, la ea participând medici din Oradea, Cluj şi Bucureşti.