Acțiunile de lichidare a incendiilor continuă pentru pompierii români cu 6 mașini de stingere, 2 cisterne și 1 dronă, în zonele Spathari și Kalivia. Totodată, șase pompieri vor avea misiunea de a asigura alimentarea autospecialelor cu apă, precum și crearea de culoare pentru limitarea propagării incendiilor, cu ajutorul drujbelor. Alături de ei sunt pompierii din Republica Moldova, care intervin cu 2 mașini de stingere, fapt ce conduce la mărire zonei de acțiune și protecție.
Salvatorii din teren sunt informați permanent privind direcția și intensitatea vântului, reușind astfel să aibă o prognoză cât mai bună asupra posibilităților de propagare a incendiului.
Pe parcursul serii trecute, în zona de acțiune a pompierilor români și moldoveni, s-au înregistrat precipitații pe o durată de aproximativ 2 ore, iar, potrivit prognozelor, temperaturile vor fi ușor mai scăzute azi față de zilele anterioare.
Monitorizarea aeriană s-a realizat cu ajutorul dronei, pentru a avea o imagine de ansamblu asupra situației din teren. De asemenea, la solicitarea pompierilor greci, a fost efectuată monitorizarea și altor zone unde intervin aceștia.