Consilierii locali au aprobat Planul Urbanistic Zonal – Regenerare Urbană Bulevardul Decebal – str. Tudor Vladimirescu, care are ca scop stabilirea reglementărilor urbanistice pentru zona respectivă, ce va fi supusă unui proces de regenerare, a condițiilor de organizare a rețelei stradale, modernizarea circulației carosabile și pietonale, precum și situația juridică a terenurilor.
Zona se suprapune în proporție de 65% cu vechile amplasamente ale unor unități industriale din perioada comunistă care și-au încheiat activitatea după 1989. Aceste terenuri au devenit atrăgătoare pentru investitori, care au realizat în apropiere cartiere de locuințe, spații comerciale ș.a., dând perspectiva transformării zonei într-un pol de dezvoltare a municipiului.
Pornind însă de la faptul că pe restul de 35% din amplasament se regăsește un mixaj de terenuri și proprietăți care nu se pretează noilor tendințe de dezvoltare, municipalitatea dorește ca zona să fie supusă unui amplu proces de regenerare urbană.
În ceea ce privește strada Tudor Vladimirescu, se va avea în vedere realizarea de trotuare, piste de biciclete, zone verzi care să separe carosabilul de trotuar pe ambele părți, stații de autobuz, iar la intersecția cu Bulevardul Decebal, respectiv str. Oneștilor se va amenaja câte o intersecție denivelată cu un pasaj denivelat care să asigure continuitatea circulației fără întreruperi. Un pasaj similar va exista și în intersecția străzilor Oneștilor, Tudor Vladimirescu și Lăpușului.
Vor fi amenajate tronsoanele cuprinse între str. Constantin Brâncoveanu și Simion Bărnuțiu, cel dintre b-dul Decebal și str. Oneștilor, respectiv tronsonul dintre str. Oneștilor și Meșteșugarilor. La intersecția străzilor Oneștilor, Alexandru Cazaban și Constantin Brâncoveanu, zona rămâne amenajată ca o intersecție giratorie cu patru ramuri. Pentru o mai bună fluidizare a circulației, la intrarea în intersecție de pe str. Alexandru Cazaban se vor amenaja două benzi de circulație.
Proiectul are ca scop realizarea unei legături pietonale între cartierul Decebal si zona comercială din zona str. Simion Bărnuțiu si Tudor Vladimirescu. De asemenea se va asigura și accesul pe insula creată pe malul stâng al râului, unde urmează a fi amenajat un punct de atracție turistică. Prin acest PUZ se urmărește îmbunătățirea condițiilor de viață a orădenilor supuși numeroaselor agresiuni datorate creșterii gradului de motorizare, a factorilor poluatori (ȋn special noxe și zgomot cauzate traficului rutier), congestiilor de trafic etc.