A fost semnat contractul pentru electrificarea şi modernizarea lotului 4 al tronsonului de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor

Contractul pentru electrificarea şi modernizarea secţiunii Aleşd – Frontieră lotul 4 al tronsonului Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, secţiunea de graniţă, a fost semnat miercuri, iar valoarea lucrărilor este de 2,41 miliarde de lei, informează Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, printr-un comunicat de presă.

Lucrările sunt aferente obiectivului de investiţii „Electrificarea şi reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor (166,2 km)”, finanţat cu fonduri nerambursabile prevăzute în Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta 4 – Transport sustenabil.

Asocierea Webuild Spa – Impresa Pizzarotti &C Spa – Salcef Spa va elabora proiectul tehnic şi va executa lucrările de electrificare şi modernizare a infrastructurii şi suprastructurii feroviare pentru viteza maximă de 160 km/h pe secţiunea Aleşd – Frontieră, în lungime de 46,74 km, lucrări civile în staţiile Tileagd, Oradea Est, Oradea şi Episcopia Bihor, halta de mişcare Oşorhei, patru puncte de oprire – Ţeţchea, Telechiu, Săbolciu şi Săcădat, modernizarea lucrărilor de artă (nouă poduri şi 17 podeţe), reabilitarea a şase pasaje inferioare, două pasaje inferioare noi, la Tileagd şi Oradea, sisteme automate de semnalizare la 17 de treceri la nivel cu calea ferată, lucrări specifice de exploatare feroviară, precum şi lucrări de semnalizare prin implementarea sistemului ERTMS (ETCS nivel 2 şi GSM-R) pe întregul traseu, inclusiv dublarea liniei pe 18 km.

De asemenea, în cadrul lucrărilor aferente secţiunii Aleşd – Frontieră sunt incluse următoarele obiective de utilitate publică şi feroviară: şapte pasarele pietonale în staţiile CF Tileagd, Episcopia Bihor, Hm Oşorhei şi în punctele de oprire Ţeţchea, Telechiu, Săbolciu şi Săcădat; clădire nouă de călători în staţia Oradea Est; reabilitarea pasajului pietonal subteran din staţia Oradea; panouri fonoabsorbante pe o lungime totală de 20,515 km; clădire nouă de mentenanţă în staţia Oradea; Centru de electrificare în staţia Oradea; rampe de încărcare-descărcare în staţiile Tileagd, Episcopia Bihor şi în Hm Oşorhei; substaţie de tracţiune nouă în zona staţiei Oradea.

Durata de implementare a contractului, în valoare de 2,41 miliarde lei, fără TVA, este de 42 de luni, din care şase luni pentru proiectare şi 36 de luni pentru execuţia lucrărilor.

CFR SA precizează că linia de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor – Frontieră beneficiază de finanţare în cadrul PNRR, fiind, de asemenea, inclusă în Planul investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare pentru perioada 2020 – 2030.

Sursa: agerpres.ro

Distribuie informația
Alte știri