A murit primul coordonator SMURD Bihor. Pompierii au adus un ultim omagiu doctorului Valentin Anton, salvatorul a mii de vieți. Video

Sirenele autospecialelor de intervenție au răsunat luni în toate subunitățile pompierilor militari bihoreni, în memoria celui care a fost un profesionist desăvârșit și un Om de o înaltă ținută morală: domnul doctor Valentin Anton.

În data de 18 mai a.c., pompierii militari bihoreni au adus un ultim și pios omagiu celui care a fost un exemplu de dăruire profesională și implicare sufletească: coordonatorul, în prima etapă de la înființare, al SMURD Bihor și salvatorul a mii de vieți de-a lungul carierei: domnul doctor Valentin Anton.

Astfel, la ora 14.00, la nivelul tuturor celor 12 subunități ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, pompierii militari au ținut un moment de reculegere în memoria salvatorului trecut la cele veșnice.

Domnul dr. ANTON VALENTIN a absolvit Institutul de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, Facultatea de Medicină Generală în 1985, iar din anul 1992 a fost angajat al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea – UPU-SMURD. În anul 1992, s-a implicat activ, împreună cu domnul profesor ATI dr. Ladislau Szegedi, în crearea UPU-SMURD BIHOR, al doilea centru de acest tip din România, după cel din Târgu Mureș, fiind numit la acea vreme, Medic Coordonator UPU-SMURD. În anul 2006 a obținut promovarea în funcția de medic primar în specialitatea Medicină de urgență.

S-a stins din viață în data de 14 mai 2020, la vârsta de 61 ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Distribuie informația
Alte știri