A plătit impozitul online şi a câştigat o zi de distracţie la Aquapark Nymphaea

Astăzi, 25 ianuarie, a avut loc prima tragere la sorți în cadrul campaniei „Plătește impozitul online și câștigă o zi de distracție la Aquapark Nymphaea”, care a demarat în 15 ianuarie și prin care Primăria dorește să-i motiveze pe cetățeni să plătească impozitul online.

Tragerea la sorți s-a făcut pentru plățile online efectuate de contribuabili în perioada 15 – 21 ianuarie, fiind validate doar plățile de impozit integral pentru anul în curs. Din cei 1807 de contribuabili, prin extragere computerizată a fost desemnat câștigător Avram Cristian Florin, proprietar, de pe strada Al. Cazaban. Voucherul oferă o zi de acces la Aquaparkul Nymphaea pentru 2 adulți și 2 copii sub 14 ani şi este valabil până la sfârşitul anului.

Conform regulamentului, au fost extrase și două rezerve, care ar putea beneficia de premiu în cazul în care câștigătorul, din diverse motive, nu își va revendica voucherul. Următoarea extragere va avea loc săptămâna viitoare, în data de 1 februarie.

Distribuie informația
Alte știri