Acces limitat la Oficiul de cadastru Bihor

Începând de miercuri, 11 martie şi până în data de 31 martie, accesul publicului la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bihor va fi permis doar în spaţiul special rezervat, în timp ce audienţele vor fi acordate doar telefonic sau prin e-mail. Decizia a fost luată pentru prevenirea şi limitarea răspândirii Covid-19.

De asemenea, până la finalul acestei luni, persoanele autorizate și reprezentanții birourilor notariale nu vor mai avea acces decât în spațiul rezervat publicului”, menţionează purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Pentru a preveni și limita răspândirea Covid-19, beneficiarii serviciilor oferite de OCPI Bihor sunt rugați să evite aglomerarea la ghișeu și să opteze pentru serviciile on-line disponibile pe https://epay.ancpi.ro/. Solicitanții pot primi informații referitoare la serviciile oferite prin e-mail și prin intermediul unui call-center, care va funcționa de luni până joi, în intervalul orar 8.00 – 16.30, și vinerea, între orele 8.00 – 14.00.

Numerele de telefon și adresele de e-mail destinate beneficiarilor serviciilor oferite de OCPI sunt următoarele: 0259/401.305 – BCPI Oradea (bh@ancpi.robcpi.oradea@ancpi.ro), 0259/342.465 – BCPI Aleşd (bcpi.alesd@ancpi.ro), 0259/320.490 – BCPI Beiuş (bcpi.beius@ancpi.ro), 0259/362.599 – BCPI Marghita (bcpi.marghita@ancpi.ro), 0259/373.046 – BCPI Salonta (bcpi.salonta@ancpi.ro).

Distribuie informația
Alte știri