Accident de munca la Derna. Un muncitor a murit intr-un sant, strivit de pamantul cazut peste el

Evenimentul tragic s-a petrecut miercuri, 31 august în jurul orei 17.30. Un bărbat a fost surprins de prăbuşirea unui mal de pământ într-un şanţ de canalizare, adânc de circa trei metri, în localitatea Sacalasău, comuna Derna.

La locul indicat au fost mobilizate două echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului Marghita, cu o autospecială de intervenţie cu modul de descarcerare şi o ambulanţă tip B2, precum şi echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.

Pompierii au acţionat cu mijloace de primă intervenţie şi chiar cu mâinile goale pentru eliberarea corpului bărbatului, însă din nefericire, victima, în vârstă de 46 de ani, nu a mai putut fi salvată, medicul prezent la faţa locului declarând decesul acestuia.

Distribuie informația
Alte știri