Accident grav în afara localității bihorene Răbăgani. Un copil și doi adolescenți au ajuns la spital cu multiple leziuni

foto arhiva

Marți, 17 noiembrie a.c., la ora 18.13, pe drumul județean 764 K, în afara localității bihorene Răbăgani, un bărbat de 67 de ani, din Croația, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Răbăgani – Coșdeni, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum.

Astfel,  într-o curbă la stânga, a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă a sensului său de deplasare, a mai  rulat aproximativ 35 m pe șanțul din partea dreaptă a părții carosabile și a intrat în coliziune frontală cu un copac de pe marginea carosabilului.

În urma accidentului rutier, conducătorul autoturismului, și trei pasageri, doi tineri de 16 și 15 ani și un minor de 4 ani, au suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital.

Poliţiştii Biroului Rutier Beiuș continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Distribuie informația
Alte știri